Serendipity în carieră

De obicei îmi imaginez că mă voi angaja pe baza diplomei de studii. Or, experienţa arată că voluntariatul are tot atâtea şanse de a mă introduce, primul, pe piaţa muncii. Iar voluntariatul e doar unul dintre punctele de sprijin, altele decât facultatea, pe care mă pot baza: proiectele personale, blogurile, întâlnirile neaşteptate, informaţiile venite prin relaţii sau prieteni pot fi la fel de importante.

Sigur că diploma contează, dar dacă discut cu angajatorul o să aflu că facultatea a fost doar o condiţie necesară, nu şi suficientă. Altceva i-a sărit în ochi – viteza de reacţie, adresa de mail fără nume comice, felul în care am început sau am încheiat convorbirea, un stagiu la o instituţie importantă, blogul personal, o recomandare de la o persoană cunoscută etc.

Iar studiile arată că primele zece lucruri pe care le caută un angajator la un candidat nu au nicio legătură cu specializarea. Dau o listă, printre altele: „dorinţa de a învăţa, angajament, a fi de încredere, automotivare, muncă în echipă, abilităţi de comunicare verbală, cooperare, abilităţi de comunicare scrisă, forţă/energie, auto-organizare” [i]. Ei bine, lucrurile din lista de mai sus pot să sară în ochi în contexte foarte diferite de o recrutare clasică. De fapt, pot să sară în ochi mult mai bine în alte contexte decât la o recrutare clasică.

Iată de ce nu se ştie niciodată care e primul punct de sprijin – şi vârf de piramidă – care va intra în clădirea destinaţiilor, iar desenul piramidei mă ajută să fiu atent la toate posibilităţile, să nu rămân blocat doar pe ce îmi oferă diploma. De aceea e bine să trecem în revistă importanţa „evenimentelor neplanificate” care echilibrează puţin pasajul neplăcut prin „haosul absolvirii”.

Evenimentele neplanificate

 Într-adevăr, dacă haosul oraşului poate destabiliza planul meu făcut cu grijă în facultate, tot în acel haos se află ascunse foarte multe alte oportunităţi la care nu m-am gândit iniţial.

„Ai observat vreodată că evenimentele neplanificate – întâmplările – îţi determină mai des alegerile din viaţă şi carieră decât ceea ce planifici cu toată atenţia?” întreabă John Krumboltz la începutul unei cărţi de-ale sale[ii].

Acest lucru e valabil şi pentru modul în care alegem o facultate, dar mai ales pentru carieră. Sunt şcoli de vară care îmi schimbă complet viaţa, deşi m-am dus din greşeală, fără să-mi imaginez ce aveam să descopăr acolo. Sunt colegi enervanţi care mă invită la ziua lor şi găsesc acolo, poate tocmai pentru că mă plictiseam şi mă uitam mai cu atenţie în jur, angajatorul perfect sau poate chiar mentorul în ceea ce priveşte cariera sau dezvoltarea mea personală.

Orice ieşire la mare, orice petrecere, orice întâlnire „accidentală” cu un fost coleg pot fi momentul în care mă lansez în carieră. La fel, orice discuţie pe Messenger, orice link pe care dau click sau orice discuţie cu un coleg la o cafea pot fi momentul în care găsesc viitoarea mea carieră pentru următorii zece ani.

Primul punct de sprijin cu care intru în lumea carierei mă poate surprinde complet: poate fi talentul meu de povestitor, deşi am studiat economia, pot fi calităţile mele de lider, deşi am studiat fizica sau poate fi blogul meu despre filme, deşi am studiat cibernetica.

Uneori ajung să lucrez într-un domeniu complet diferit de ce am învăţat la facultate, dar facultatea a fost utilă: dacă nu treceam pe acolo, nu descopeream acel domeniu potrivit pentru mine – pe care l-am descoperit tocmai într-o sesiune, pe la ora două noaptea, la ultimul capitol citit înaintea unui examen oribil.

Şi apoi, mai e lista infinită de eşecuri, greşeli şi accidente: de fapt, aparentele eşecuri, greşeli şi accidente.

[i] Shirley Jenner, op. cit., p. 37.

[ii] John Krumboltz, Al Levin, op. cit.

Manual de calatorie pentru 18-30 de ani, 2017, pg. 119-120.