O biciletă cu motivaţie

Motivaţia este un fenomen foarte delicat: apare când nu te aştepţi, dispare când nu te aştepti. Sunt mii de trucuri pentru a fi motivat, iar cărţile sunt pline de asemenea trucuri. Adevărul e că motivaţia ţine de ceva foarte personal, nu există  o regulă pentru a o obţine. Şi dacă citeşti cu atenţie, fiecare din trainerii care scriu despre motivaţie a avut revelaţia lui, lupta lui, eşecul şi apoi revenirea la viaţă.

Pentru a se trezi vesel şi plin de energie, unul are nevoie de muzică imediat ce se trezeşte, altul să ştie că îl aşteaptă cămăşile gata călcate, altul să ştie că are la dispoziţie 20 de minute de jogging, altul că el este un doctor pe care îl aşteaptă bolnavii la spital.

Iată mai jos o poveste pe care eu am găsit-o, care vorbeşte despre faptul că totul este personalizat în lumea motivaţiei iar motivatia nu ţine de o logică matematică, uneori este perfect anti-logică. Este o logică a sentimentelor conectată la logica acţiunii: conexiunea aceasta e diferită pentru fiecare, secretul motivaţiei fiind să găseşti conexiunea potrivită pentru tine.

Să luăm metafora unei bicilete. Roţile sunt sentimentele şi emoţiile – care se prind printr-un lanţ de pinioanele de viteză, care sunt obiectivele. Sunt unele obiective care întind bine lanţul şi bicileta merge uns şi repede. Alteori lanţul sare: pinionul e prea mare sau prea mic pentru terenul pe care mergi. Dacă lanţul nu e bine prins toată bicileta se blochează. Dar dacă se prinde bine, imediat eşti foarte departe de locul în care reparai bicileta.

Ecuaţia are de fapt trei date ale problemei (roţile, pinioanele, lanţul), şi se revolvă prin găsirea a două necunoscute: pinionul potrivit pentru mine şi aşezarea corectă a lanţului pe dinţii pinionului.

1. Mai întâi, pinionul, adică numărul de obiective. Unii au nevoie de un singur obiectiv clar în viaţă, se focalizează pe el (de exemplu “să fiu performant la birou”), iar restul (a face sport, a face curăţenie, a găti, a fi prezentabil sau odihnit) decurg din acest scop unic.

Alţii însă, au nevoie de mai multe obiective (un pinion mai mare). Ca exemplu, într-un interviu de prin anul 1999, Umma Thurman vorbea despre soţul ei Ethan Hawke: “dacă Ethan are cinci proiecte în minte, e neliniştit şi stresat”. Ne-am aştepta ca obiectivele lui să fie prea multe, dar ea continuă: “dacă are şase proiecte, e liniştit şi mulţumit”.

Personal, sunt de acest fel: dacă am de făcut ceva anume, stau zile întregi şi fac tot felul de alte lucruri. Dar dacă în ziua respectivă îmi propun să rezolv atât lucrul urgent cât şi multe alte obiective, într-adevăr cam 5, 6 mari obiective, în două zile le rezolv pe toate.

De fapt, unii merg bine cu o viteză mentală mai mică, altii merg bine cu o viteza mentală mai mare. Toţi, odată ce au găsit viteza potrivită (pinionul mai mic sau mai mare), merg foarte repede.

2. Apoi, odată ce ai găsit pinionul, mai e de stabilit ordinea activităţilor pentru o zi, adică ordinea dinţilor pe care se fizează lanţul. De unde porneşti? Ce te pune pe roate aşa încât bicileta să pornească, să nu oscileze prea mult la început? Uneori te pune pe roate o jumătate de oră de curăţenie în casă. Alteori totul începe cu muzica. La fel ca pentru învăţat, unde contează muzica pe care o pui sau locul în care mergi să înveţi mai mult decât voinţa de a învăta.

Pentru ziua ce urmează, contează să afli cu ce începi, care e primul dinte al pinionului unde lanţul se va potrivi corect. E doar un dinte anume, iar toţi ceilalţi dinţi se vor înşirui frumos în urma lui. Există pentru fiecare o activitate anume, uneori foarte banală şi neaşteptată (să deschizi geamul, să faci sport zece minute, să fii frumos îmbrăcat, să fie ordine pe birou, să descarci o melodie nouă, etc).

Dacă lanţul e sărit sau blocat, mai întâi trebuie să te opreşti, să pui bicileta jos şi să îl scoţi cu totul. E rolul depresiei sau asteniei, care ne arată că trebuie să ne oprim complet şi apoi să repunem lanţul motivaţiei începând cu capătul potrivit.

Şi odată ce ne-am oprit, nu ne suim pe biciletă doar după un singur dinte pus la loc: trebuie să repunem toţi dinţii lanţului pe placă. Trebuie să reorganizăm toată ordinea zilei în funcţie de obiectivele concrete care ne ajută să luăm viteză, să mergem întins până departe. Altminteri o să purtăm în noi o depresie mai mult sau mai puţin mascată.

De exemplu, am descoperit că îmi place să pictez în afara orelor de la birou. Dar nu e destul să pictez seara, poate că eu am nevoie să pictez dimineaţa. Dar nu mi-am dat seama încă de asta, sau nu m-am decis să schimb lucrurile aşa încât să am timp dimineaţa. Altfel spus, pinionul ales e corect, adică e destul pentru mine să lucrez într-o bancă iar seara să pictez, aşa îmbin utilul cu plăcutul şi nu am nevoie de mai mult. Dar nu am reglat a doua necunoscută a “biciletei motivaţiei”: ordinea între activităţi. Sunt în depresie şi mi se pare că trebuie să renunţ, fie la job, fie la pictură. De fapt, soluţia poate fi deosebit de simplă, trebuie doar să negociez orarul acolo unde lucrez pentru a avea timp să pictez dimineaţa, şi totul va reveni la normal.

Motivaţia înseamnă o adaptare a emoţiilor şi scopurilor la drumul mare al vieţii. Mersul unei biciclete e într-un fel un miracol de fineţe, motivaţia cu atât mai mult este un miracol de reglaj de fineţe. Voinţa şi efortul de voinţă nu prea au vreun rol de jucat în ce priveşte motivaţia, mai degrabă privirea de fineţe a fiecăruia poate repara o situaţie blocată. Fiecare poate afla, testând, mica activitate care îi blochează accesul la o viaţă plină de motivaţie sau micul secret, uneori perfect banal, care pune totul în mişcare.

Drum bun!