Terapie pentru oamenii fără bagaje

Tot mai des, esenţa psihologiei devine o simplă tranzacţie psihologică.

Dacă am fost loviţi nu mai avem timp să ne lingem rănile, să le vedem lungimea şi adâncimea: putem însă să îi înţelegm pe cei care au fost bătuţi. Dacă am fost concediaţi nu mai putem să ne lingem rănile, sau să facem o terapie de recalificare: putem însă să batem la uşa următoare cu o detaşare pe care unii nu o găsesc prin luni de terapie.

Putem deci să folosim altfel răni pe care alţii în trecut aveau timp să le înţeleagă. Un credit valoros dar care în mod clasic trebuie convertit prin cură în monedă actuală poate fi acum convertit la banca viitorului, care are oricând sucursale pentru orice tip de credit.  Psihologia de intervenţii se schimbă deci într-o simplă ambulanţă psihologică: doar stările de urgenţă mai pot fi restabilite, apoi ieşim singuri de la camera de gardă şi ne ducem să ne bem cafeaua spre casă cu pat cu tot.

Psihologia poate fi reîncărcată: nu se mai construieşte în raport cu complexul lui Oedip sau cu vreun stadiu oral sau anal, ci în raport cu stadiul viitorului. Viitorul este stadiul spre care, cu ochii aţintiţi, nu putem converti rănile într-o monedă care să ne facă să îl atingem.

Inconştientul şi mecanismele de apărare, exact aşa cum au fost descoperite, pot fi reîncărcate într-o versiune care nu merge spre gesturile ratate ale unei mame care şi-a mişcat sărutat prost copiii, ci spre acel birou invizibil care devine pendula la care trebuie să ne acordăm ceasurile psihice şi de multe ori chiar biologice.

Psihologia abisurilor devine deci, fără a distruge abisurile sau fără a le uita, psihologia înălţimilor, în sensul că drumul nu se mai face în jos, ci în sus, înspre afară înspre birourile în care lucrurile se întâmplă, drumul se face în sensul aruncării în luptă a abisurilor cu toate cotloanele lor. În sensul unei victorii concrete la New-York, şi nu al unei înţelegeri complete pe canapeaua proprie. Chiar dacă s-ar ajunge la o înţelegere completă pe canapeaua personală poate că oraşul în jur nici nu va mai exista. Poate că am devenit sănătoşi dar am pierdut toate trenurile, iar toţi ceilalţi, schilodiţi sau nevrozaţi, au ajuns de mult la New-York.

Psihologia reîncărcată este terapia în care toate problemele, rănile, dorinţele, sunt convertite în bagaje cât mai mici care pot fi suite în tren: în primul tren. Pentru că fericirea astăzi stă în călătorie, nu în echilibru. Trebuie doar să prindem trenul şi să ne suim în el: o să ne însănătoşim pe drum.