26 aprilie 2024
Povestea florilor
Finalul din al doilea Lord of the Rings. Aragorn iese călare să se lupte cu orcii, şi în acelaşi timp orcii se strâng de partea cealaltă, ca să lupte cu Gandalf care a apărut pe vârful dealului.
Ne uităm de obicei ca la un final de film cu happy-end, şi spunem că e normal să se termine totul cu bine. Iar întrebarea clasică a celor sceptici e: câţi oameni erau, şi câţi orci? Puţini oameni. Atunci de ce anume oamenii reuşesc pana la urmă să învingă orcii?
Asta e întrebarea statisticianului, care numără cifrele de pe margine, din afara luptei.
În mijlocul luptei, ecuaţia e mai simplă, şi ecuaţia îi priveşte pe oameni, care au ales o strategie: trebuie să dai totul. Să intre totul în luptă.
Toţi.
Până la ultimul arici, până la ultimul copac.
E o victorie definitivă şi deja prezentă pentru oameni faptul că toţi au intrat în luptă, toate grupările, toate numele, toate vârstele, şi până la animalele şi copacii din păduri.
De fapt, în toate aceste filme, ce trebuie să reţinem e că mai lipsea o parte din armată. Din armata existenţială a celor buni. Lipseau copacii, sau sufletele celor morti, sau animalele sau ciudăţeniile din planetele de periferie din Star Wars. Alte specii, alte grupări, toţi trebuie să intre in luptă.
E o metaforă petru propria noastra viaţă. Nu vom câştiga decât atunci când vom folosi totul pentru a lupta pentru bine şi a invinge răul.
Asta înseamnă două lucruri. Unu, că dacă nu reuşim încă să câştigăm ce ne–am propus, trebuie să vedem unde lipseşte cineva de la apel, unde am mai putea cere lui Daniel Sihastrul să trezească la viaţă puteri care zac inutile, inutilizate. Iar doi, că dacă suntem siguri că am adunat într-adevăr toată suflarea, ei bine abia acum a venit momentul să pornim atacul final.