Viaţa: traseu sau călătorie?

Toată lumea visează ca viaţa să fie ca un drum la munte, sâmbăta. Te trezeşti foarte de diminieaţă dar asta chiar nu contează: chiar dacă plouă, ce contează e că va fi o zi de drum la munte: eşti vesel, curios, pleci şi totul e perfect. Fiecare clipă e o aventură.

Dar drumul la Buşteni şi apoi să zicem pe Valea Cerbului este un traseu: ştii unde mergi, pe unde mergi. Chiar şi visul de a călători prin ţări străine are mereu o ţintă: eu aleg ţările, ştiu cam unde vreau să merg.
Le iau pe rând, în funcţie de bani şi timp. Toate astea pot fi numite traseu: controlăm în mare măsură direcţia.

Dar atunci când viaţa ne scapă de sub control, când lucrurile se întâmplă în jur mai repede decât le putem plănui? Ne dorim să le ţinem în loc, dar acum ele călătoresc în jurul nostru.

Totuşi, într-un fel, nu este acest sentiment că lucrurile ne-au scăpat de sub control adevărata călătorie? Noi devenim ţinta drumurilor altora, intră în viaţa noastră sute de oameni, întâmplări, legături, relaţii, scene şi scenarii de viaţă: în acest sens chiar cineva care stă la un birou, dar în care sau prin care trec informaţii, întâmplări, devine un om implicat într-o mare călătorie.

Pentru că viaţa ne duce cu ea, şi poate că marea călătorie asta este, cea în care lucrurile intră peste noi, se întâmplă: nu la fel doream, la munte, ca lucrurile să se întâmple în jurul nostru?